Viaţa este complicată. Nu este uşoară, liniştită şi uneori poate fi de neînţeles. Cu toate acestea, oricât de frustrant ar fi, ea este minunată. Lumea are posibilităţi infinite pentru toţi, chiar şi atunci când lucrurile par a fi fără speranţă. Nicio persoană nu are toate răspunsurile pentru a trăi o viaţă fericită, dar fiecare individ are ceva de oferit. Fie că suntem tineri sau în vârstă, fiecare dintre noi putem oferi sfaturi celorlalţi din ceea ce propria viaţă ne-a învăţat. Unele sfaturi sunt noi, în timp ce altele ne reamintesc de ceea ce noi înşine am uitat sau am dat la o parte. Am alcătuit aici o listă de 50 de sfaturi de viaţă. Fie că sunt noi sau ecouri ale lecţiilor din trecut, sperăm că parcurgerea lor vă va fi de folos.
50 de lucruri si sfaturi importante care de regula nu se spun

1. Căsătoreşte-te cu cel mai bun prieten: Dacă persoana cu care te simţi cel mai bine nu este soţul sau soţia ta, fă ceva în această privinţă! (Presupunând că această persoană nu este un membru din familia ta.)
2. Nu te opri niciodată din învăţat: Dacă începi să navighezi prin viaţă, vei pierde. Extindeţi mereu orizonturile intelectuale.
3. Iartă cât mai mult posibil. Cei care poartă pică obţin puţine lucruri.
4. Fă ceva care nu este pentru bani.
5. Timpul trece mult mai repede decât crezi. Acest efect se accelerează odată cu vârsta.

6. Unele lucruri nu pot fi învăţate; ele pot fi doar trăite.
7. Averea este în mare parte neimportantă.
8. Nu te minţi pe tine însuţi.
9. Trecutul este ceva din care înveţi. Nu este ceva în care trăieşti.
10. Averea este măsurată prin fericirea proprie şi nu prin situaţia ta financiară.

11. Fă lucrurile pentru tine, în orice faci; nu trăi pentru ceilalţi oameni.
12. Învaţă să accepţi critici.
13. Valorează oamenii din viaţa ta.
14. Fii fericit pentru cei care sunt fericiţi.
15. Acceptă vulnerabilitatea.

16. Provoacă-te câte un pic în fiecare nouă zi.
17. Calitatea bate cantitatea.
18. Nu te ataşa prea mult de lucrurile materiale.
19. Caută oameni care au credinţe şi păreri diferite de ale tale şi încearcă să înţelegi şi punctul lor de vedere.
20. A duce o viaţă bună este cea mai bună modalitate de a-i convinge pe oameni.

21. Nimeni nu le ştie pe toate.
22. Nu este nicio ruşine în a spune ,,nu ştiu”.
23. Lucrurile pe care le deţii te deţin pe tine.
24. Ieşi din casă şi implică-te în activităţi cu alţi oameni.
25. Nu te grăbi.

26. Nu poţi să mulţumeşti pe toată lumea.
27. Fă greşeli – şi MULTE!
28. Foloseşte loţiunile de protecţie solară.
29. Opreşte-te să te tot gândeşti şi acţionează.
30. Cântă şi dansează oricând ai ocazia.

31. Până nu pierzi ceva, nu ştii ce ai avut.
32. Renunţă la mândrie şi cere-ţi iertare.
33. Oamenii care se simt singuri nu sunt singurii de pe pământ care au aceste sentimente.
34. Iubirea nu este „tot” ce ai nevoie în viaţă, dar dacă nu o ai în nicio formă, viaţa ta va fi foarte goală.
35. Viaţa este de un milion de ori mai uşoară atunci când te focalizezi pe calităţile oamenilor şi nu pe defectele lor.

36. În loc să râvneşti la lucrurile celorlalţi, ai grijă, investeşte şi dezvoltă ceea ce tu ai.
37. Banii nu sunt un scop al vieţii, ci un mijloc.
38. Nimeni nu te poate ,,repara”. Trebuie să-ţi rezolvi singur problemele sau să te adaptezi la ele. Ceilalţi oameni pot fi doar de ajutor.
39. A fi un ,,geniu” în ceea ce priveşte IQ-ul nu înseamnă mare lucru dacă nu contribui cu nimic la societate.
40. Oamenii sunt cele mai importante resurse ale tale.

41. Repetiţia e mama învăţăturii.
42. Onestitatea este cea mai bună politică.
43. A asculta > A vorbi.
44. Determinarea şi motivarea trec peste orice obstacol.
45. Aminteşte-ţi mereu să fii uman.

46. Să nu uiţi niciodată să fii modest.
47. Eşti singura persoană care are puterea şi abilitatea de a-ţi controla nivelul de fericire. Tu şi numai tu controlezi cât de fericit îţi permiţi să fii.
48. Implică-te mai mult în ceea ce iubeşti, mai puţin în ceea ce-ţi displace.
49. Inspiraţia este totul, şi totuşi nimic dacă nu o asculţi şi nu acţionezi la timp..
50. Fii prezent aici şi acum. Eşti norocos. Viaţa ta este un dar. Realizează asta.