Am avut parte de o vanatoare cat se poate de reusita, am gasit cu usurinta ascunzisul lupilor. Lupoaica am impuscat-o pe loc cu arma mea de vanatoare, iar cainele meu a omorat 2 pui de-ai sai.

Pe cand ma laudam sotiei cu vanatul meu, s-a auzit din departare un urlet de lup neobisnuit. In el simteam durere si dor.In dimineata urmatoare, cu toate ca m-am sculat destul de greu, un zgomot din curte m-a trezit si am iesit afara in graba. Un tablou groznic s-a aratat inaintea ochilor mei: in fata casei mele statea un lup mare.

Cainele era in lant si lantul scurt. Ma indoiesc ca ar fi ajutat cu ceva daca era mai lung. Langa lup era fiica mea si se juca cu coada lupului. Nu o puteam ajuta cu nimic in acel moment, iar ea, fiind mica, nu intelegea ce primejdie o pandeste. Mi-am incrucisat privirea cu a lupului. Am stiut atunci ca era capul familiei de lupi pe care am omorat-o ieri.

Abia mi-am auzit glasul, cand am soptit: „Nu-mi atinge fiica, mai bine omoara-ma pe mine.”Ochii mi s-au umplut de lacrimi, iar fiica m-a intrebat: „Tati, ce ai patit?”, a lasat coada lupului si a alergat inspre mine. Am strans-o in brate, iar lupul a plecat lasandu-ne in pace.

Nu mi-a facut rau mie sau copilului meu, cu toate ca eu i-am pricinuit durere si suferinta omorandu-i intreaga familie. El s-a razbunat. S-a razbunat fara varsare de sange. Mi-a aratat ca e mai puternic decat oamenii. Mi-a transmis toata durerea pe care o simtea. Si mi-a dat de inteles ca am omorat copii…