Mereu am fost fascinata de greselile geniilor. Sa ne uitam la Bob Dylan. Cum e posibil ca acelasi cantaret care a scris Blood on the Tracks si Blonde on Blonde sa ajunga la concluzia ca si Down in the Groove merita lansata? Sau ce sa mai spun de Steve Jobs? Cum a putut el sa vada  mouse-ul sub forma unui puck de hochei? Cum a putut Bono sa nu realizeze ca Spiderman era un dezastru? Si de ce atat de multi dintre scriitorii mei favoriti au furnizat si materiale dezastruoase?

Aceasta inconstanta a geniilor este o tema consistenta de creativitate. Chiar si cei binecuvantati cu talent produc lucruri total mediocre (The Beatles sunt o exceptie a acestei reguli, desi este dovedit ca luati dupa carierele lor individuale chiar si Lenon si McCartney au esuat ca artisti). In principiu, doar imaginatia nu este de ajuns. Chiar si cei cu daruri rare trebuie sa scormoneasca prin intelect si sa ia ceea ce merita aratat.

Nietzsche a evidentiat acest punct de vedere in cartea sa din 1878, “Omenesc, prea omenesc”: “Artistii au un interes aparte pentru credinta in <clipa de relevatie>, asa numita inspiratie… cea care coboara pe o raza, din Rai. In realitate, imaginatia unui artist adevarat produce continu lucruri buni, mediocre sau rele, dar judecata lui este antrenata si ascutita pentru a simti finete, pentru a respinge, a selecta, pentru a conecta… Toti marii artisti sunt geniali, nu numai pentru nascocirile lor, ci si pentru ceea ce resping, slefuiesc, transforma, ordoneaza”.

Observati empatizare cu respingerea. Nietzsche, in mod elocvent, descrie importanta, nu numai a creatiei, dar sina valorii a ceea ce a fost creat.

Dar acest punct de vedere ridica un semn de intrebare evident: cum diferentiem lucrurile geniale de gunoaie? Rafturile bibliotecilor sunt pline de carti care iti arata cum sa-ti ghidezi imaginatia. Dar cum putem deveni mai buni la autocritica? Cum putem excela in procesul de respingere a gunoaielor? Pentru ca nimeni nu vrea sa lanseze un Self- Portrait (al zecelea album de studio al lui Bob Dylan, foarte prost primit de public).

Un studiu nou, condus de Simone Ritter de la universitatea Radbound din Olanda, ne ofera careva indicii in elucidarea acestui mister. In prima faza a experimentului, la 112 de studenti li s-a dat un termen de 2 minute pentru a veni cu idei creative pentru o problema presanta: imbunatatirea experientei de asteptare la coada pentru a plati la casa. Grupul de subiecti a fost divizat in doua: o parte care s-a apucat imediat de munca si alta care a fost instruita sa faca o alta activitate, care sa nu aiba nici o legatura cu sarcina initiala, pentru 2 minute (au jucat un joc video prostesc). Scopul acestei mici intarzieri a fost de a da, intr-un mod inconstient, o sansa sarcinii sa patrunda in computerul nostru subteran si sa vina cu solutii noi la problema propusa.

Nu a fost nici o diferenta intre cele doua grupe, din punct de vedere al eficientei: ambele, atat cea care a fost distrasa cat si cea care a trecut imediat la treaba, au venit cu acelasi numar de idei noi. Desi studiile antecedente au gasit o legatura impresionanta intre incubatia inconstienta si imaginatie rezultatele cresc sensibil dupa un somn bun – rezultatul nu a fost repetat si in acest studiu. Poate ca e nevoie de mai mult de 2 minute de distragere (creativitatea adevarata cere timp).

Aici e partea in care lucrurile devin interesante. Dupa ce au scris pe hartie cat de multe idei au putut, ambelor grupe li s-a cerut sa aleaga care dintre ideile lor e cea mai creativa. Cu toate ca nu era mare diferenta intre ideile generate, cei care au profitat de o pauza au fost multi mai buni in identificarea ideilor creative. In timp ce cealalta grupa a ales doar 20 la suta din ideile geniale – si-au confundat genialitatea cu mediocritatea, cei care au fost distrasi au ales 55 la suta din ideile creative. In alte cuvinte, au fost de doua ori mai buni in alegerea conceptelor care meritau atentie.

Cum putem noi deveni mai buni la identificarea celor mai bune idei ale noastre? O lectie cheie din acest studiu este ca distragerea si diletantismul vine cu beneficii reale, avand in vedere ca da inconstientului o sansa sa clasifice ideile. Asta imi aminteste de o vorba inteleapta din partea lui Zadie Smith: “Cand ai terminat de scris romanul, daca banii nu sunt o prioritate imediata, daca nu trebui sa-l vinzi imediat sau nu trebui sa il publici in secunda doi – pune-l pe un raft. Pentru cat timp reusesti. Un an sau chiar mai mult ar fi ideal, dar chiar si 3 luni vor fi bune. Ai nevoie de o anumite obiectivitate, o claritate in cap, pentru a edita un roman”.

Smith, cu alte cuvinte, le spune scriitorilor sa uite de munca lor, sa ii daruiasca mintii ceva timp pentru a cantari acele cuvinte. Asa ca urmatoarea data cand vii cu o idee fenomenala, nu o face cunoscuta tuturor sau nu apasa butonul “publica” imediat. In loc de asta, ia-ti cateva zile libere: joaca un joc video stupid, merge la o plimbare lunga sau dormi. Daca nu iei o pauza bine meritata, nu vei fi in stare sa-ti alegi ideile cu obiectivitate.

In concluzie, luarea unei pauze este importanta, dar fa ceva care sa te faca fericit. Astfel vei intra intr-o stare pozitiva, care te va ajuta in identificarea valorilor creative. Dupa cateva zile relaxante de vacanta, vei sti deodata care idei noi merita mai mult timp si care trebuiesc aruncate la gunoi. Pentru ca pana si Bob Dylan a scris cateva cantece pe care nu ar fi trebuit sa le cante vreodata.