Am citit recent o poveste despre felul în care suntem atraşi spre ziua de ieri de fiecare dată când urmăm înţeleptele sfaturi date de părinţii, mătuşele, unchii şi bunicii noştri.
Ţi se întâmplă vreodată – pe la 30, 40, sau 50 – să continui să asculţi de acele sfaturi?
Pentru o bună perioadă din viaţa mea de adult nu am ieşit în frig afară pentru a nu ,,prinde vreo răceală.” La fel ca mersul desculţ pe timp de iarnă. Până în ziua de astăzi vreau să arunc sare peste umărul meu drept (sau să fie oare cel stâng?) după ce am vărsat solniţa, pentru că bunica mi-a spus că astfel voi ţine duhurile rele departe. Sau mai ştii regula aia universală care spune că nu trebuie să purtăm alb înainte de Paşte sau după Ziua Muncii?
Sau – vei orbi dacă vei sta prea aproape de televizor, dar poate că această regulă are ceva de-a face cu tuburile televizoarelor. (Orbirea mai era atribuită unui alt obicei din copilărie, dar nu vom vorbi despre asta aici!)
Nu există niciun dubiu la faptul că încă mai păstrăm vii la maturitate poveştile pe care le-am auzit când eram tineri. Întrebarea este cât de mult aceste născociri ne influenţează viaţa noastră de adulţi?
Faci acele lucruri doar pentru că ,,mereu au fost făcute aşa”? Sau îndrăzneşti să nu le asculţi şi să pui accentul pe o gândire independentă de toate acestea? Iată nouă dintre poveştile băbeşti care au fost dezminţite de-a lungul timpului. Probabil că le-ai auzit pe toate şi chiar ştii că nu sunt adevărate. Dar oare le mai practici încă?
1. Niciodată să nu înoţi după ce ai mâncat.
Adevărul: Crucea Roşie Americană a afirmat că nu există niciun risc crescut în a avea crampe dacă ai mâncat înainte să înoţi.
2. Ciocolata cauzează acnee.
Adevărul: Niciun tip de măncare nu cauzează coşuri, deşi orice tip de aliment în exces nu este bun pentru corpul tău.
3. Mănâncă morcovi, vei avea o vedere fantastică.
Adevărul: Pot vorbi din proprie experienţă. Mama mi-a dat atât de mulţi morcovi când eram bebeluş încât m-am făcut portocalie. Şi am purtat şi ochelari din clasa a IV-a.
4. Dacă îţi pocneşti degetele vei avea artrită.
Adevărul: Nu este adevărat, deşi articulaţia degetului meu mare mă face uneori să mă întreb…
5. Mâncarea picantă provoacă ulcer.
Adevărul: Mâncărurile picante POT irita ulcerul (din nou, pot spune asta din experienţă), dar nu poate fi cauza acestuia.
6. Dacă atingi o broască râioasă, vei face negi.
Adevărul: Nu … negii sunt cauzaţi de viruşi şi nu de vietăţi.
7. Cafeaua opreşte creşterea.
Adevărul: În timp ce copiii n-ar trebui să consume cafea, aceasta nu le va afecta înălţimea. Ciudat este că bunicul meu mi-a spus că îmi va creşte păr pe piept de la ea – nici asta nu este adevărat!
8. Dacă îţi încrucişezi ochii, vor rămâne aşa.
Adevărul: Nu pot înţelege de ce copiii fac aşa ceva, dar din nou, acest mit nu este adevărat. ,,Privirea crucişă” este o afecţiune numită strabism, dar încrucişarea ochilor nu cauzează această boală.
9. Dacă mănânci mult vei scăpa de răceală/dacă abia mănânci vei face febră.
Adevărul: Ambele variante sunt false. Nu este niciodată bine să nu-ţi alimentezi corpul atunci când eşti bolnav, dar nu este bine nici să mănânci prea mult doar pentru că eşti bolnav!
Ştiind că nu sunt adevărate, le-ai spus aceste mituri copiilor sau nepoţilor tăi? Dacă nu, atunci felicitări! Dacă da, poate că ar trebui să te gândeşti la felul în care trecutul îţi influenţează prezentul si ce mesaj le trimiţi propiilor copii.
Cuvintele sunt arme puterne, iar dacă poţi să-i înveţi cum să ia decizii bune pornind de la fapte şi nu de la declaraţii false, le vei oferi un dar nepreţuit în dezvoltarea gândirii lor. Gândeşte-te la asta următoarea dată când întâlneşti o broască râioasă sau copiii tăi vor să înoate după ce au luat o gustare.
- Facebook0
- LinkedIn0
- Facebook Messenger
- Total: 0