Steven Spielberg

Regizor, 66 ani, Los-Angeles

Mie imi plac persoanele, ale caror ganduri depasesc galeata de popcorn.

O data pe luna, cerul imi cade in cap. In acea clipa, eu vad filmul asupra caruia voi lucra. Dar inainte sa incep lucrul, ma asez in fata televizorului si vizionez urmatoarele filme: “Seven Samurai”, “Lawrence of Arabia”, “It’s a Wonderful Life” si “In Search of” (John Ford western – Esquire). Alta cale nu am.

Inchipuie-ti: 100 de oameni alearga in cerc, isi fac treaba, incercand sa-si satisfaca partenerii, scapa lucruri pe jos, fac greseli, plang in hohote, isi pierd controlul asupra lor, se incuie in vestiare, scuipa cu cafea si arunca cu bani, iar tu stai si razi, spunand ca industria filmului e un carnaval superb, impetuos. Pentru ca daca il ai la inima, el te va ucide.

Televiziunea m-a invatat un lucru: nu exista nimic mai dezgustator decat un prim-plan cu o persoana de la barba la frunte.

Acum oamenii nu mai doresc sa se uita la stiri, ei vor sa fie stirea. In zilele noastre oricare poate crea o stire-bomba, prin savarsirea celei mai mici prostii, lipsite de valoare.

Unii oameni sunt foarte naivi. Imi aduc aminte de femeile din Georgia, care aveau contacte de gradul intai. Ele spuneau ca au vazut un obiect stralucitor care le-a zburat deasupra capului. Pe obiect era scris O. Z. N.

Cand aveam zece ani, parintii imi interziceau sa ma uit la televizor. Puneau o panza peste el, dupa un timp, au inceput sa puna diferite obiecte pe el, doar ca sa-mi interzica accesul. Intr-o zi, tatal meu a pus un fir de par, sa vada daca nu cumva ma uit la el. Eu il gaseam rapid si puneam totul la loc inainte ca parintii sa vina acasa.

As vrea sa pot – dar pana in prezent nu am facut asta – sa filmez un adevarat film de dragoste. Imi mai doresc sa fac un musical vechi de tot, in care se canta si se danseaza, se danseaza si se canta si iarasi se danseaza.

Nu am avut niciodata o blonda. Toate femeile mele au fost brunete.

Cand faceam primele mele scurtmetraje, eram ajutat de mucosi ca si mine. Mergeam la scoala impreuna, iar in weekend, cand nu aveam ce face, filmam. Colegii mei, care la timpurile acelea deja aveau prietene, le erau indiferente filmele mele. La 12 ani, ei credeau ca filmele sunt pentru copii. Asa ca eu eram ajutat, cum sa va zic mai bine, de persoanele care inca nu au gustat viata. Dar astfel de oameni, mai apoi, au cele mai fericite familii, in comparatie cu cei care nu aveau timp pentru filmele mele. Peste ani mi s-a povestit mult despre ei si multi au devenit boschetari ori politisti.

Filmand sechele, transformi arta intr-o stiinta.

Eu nu beau cafea. Eu nu beau alcool, eu nu fumez, nu iau droguri. Singurul lucru, pe care eu il fac – imi mananc unghiile. Asta e tot.

Sa filmez filme e impotriva naturii umane. Daca Dumnezeu, intr-adevar dorea ca oamenii sa faca filme, Thomas Edison s-ar fi nascut cu mii de ani in urma.