Antony era un tanar american, caruia ii placea sa navigheze peste mari si tari. Intr-o zi a primit  o scrisoare de la o fata pe care nu o cunoastea.  Nu o vazuse  niciodata. Nu ii auzise glasul vreodata. Nu ii simtise parfumul pielii si nici finetea mainilor. Numele ei era Rose.Corespondenta lor a durat trei ani. Trei ani plini de asteptari si bucurii.

Intr-o dimineata de aprilie, citind  scrisoarea lui Rose, el si-a dat seama ca nu poate trai fara scrisul ei cu bucle. Acele randuri pline de dor, de sinceritate i-au apropiat mai mult decat ar fi putut sa o faca niste ochi albastri. Cu greu isi duceau acum povara asteptarii…

Cand Antony  isi incheiase serviciul militar, au stabilit o intalnire la Gara Centrala, la ora cinci seara. Ea a scris că o va recunoaste dupa trandafirul rosu ce-l va avea la piept. Framantat de gandurile ca nu o vazuse pe Rose nici macar in fotografii, ca nu avea nici o vaga imagine despre fata ei, ca nu stie nici macar ce varsta are, ca e urata sau frumoasa,  Antony ajunsese la gara.

Cand ceasul a batut ora cinci, apare ea. O doamna trecuta de a doua tinerete, de  aproximativ saizeci de ani cu un trandafir  rosu la piept.  Antony  cand a vazut-o, statu putin ingandurat, cu speranta ca va mai aparea peste o secunda inca o fata cu un trandafir rosu la piept, apoi  s-a indreptat spre ea, spre cea careia ii purtase dragostea in suflet toti acesti ani.  Ii intinse mana tremurand de emotii  si s-a prezentat…

– Antony, m-ai confundat! Rose se afla in spatele dumitale, spuse doamna.Antony s-a intors si o vazu pe EA, tanara , gingasa, de o frumusete care o intrecea pe a muzelor grecesti.Doamna, apoi ii povesti  ca Rose a pus la cale intalnirea in felul aceasta si  daca Antony nu se apropia, totul s-ar fi incheiat in acel moment.

Iar acum, iubite cititor, te invit sa continui povestea de dragoste si sa meditezi la morala acestei povesti.