Povestea despre sacrificiile inutile
– Aici e randul pentru sacrificii?
– Aici, aici! Urmati dupa mine. Sunt a 852-a, dumneavoastra veti fi a 853-a.
– Oh, mama … Si cand va ajunge randul meu?
– Nu va faceti griji, aici treaba se misca rapid. Ce doriti sa sacrificati?
– Pe mine, totul in numele dragostei. Dumneavoastra?
– Tot pe mine, in numele copiilor. Copii sunt totul pentru mine!
– Ce ati adus ca jertfa?
– Viata mea personala. Numai copiii sa-mi fie sanatosi si fericiti. Absolut totul le dau lor. M-a cerut un barbat frumos in casatorie si am renuntat. Cum sa le aduc un tata vitreg in casa? Am renuntat la serviciul indragit, pentru ca era departe de casa. M-am angajat ca bona la o gradinita de copii pentru ca ai mei sa fie supravegheati, bine ingrijiti, hraniti. Totul, totul pentru copii! Mie nu-mi trebuie nimic!
– Oh, va inteleg atat de bine. Eu vreau sa sacrific relatia. Vedeti dumneavoastra, intre mine si sot de mult nu a mai ramas ceva, el are o alta femeie. In viata mea, de asemenea, a aparut un alt barbat, dar … Daca sotul ar pleca primul… Dar el nu pleaca la ea! Plange si zice ca s-a obisnuit cu mine, iar mie imi este mila de el, fiindca plange! Asa traim …
Usa se deschide si o voce striga : 852, intrati!
– Oh, am plecat. Sunt atat de emotionata! Si daca nu vor primi jertfa mea? se intreba 852.
853 s-a strans ca un ghem si asteapta sa-i vina randul. Din cabinet iese 852.
– Ei? Deci, ce? Ce v-au spus? Au luat jertfa?
– Nu … Aici, se pare ca iti dau o perioada de proba. M-au trimis sa ma mai gandesc.
– Cum? Si de ce ? De ce nu imediat?
– Oh, draga, ei m-au intrebat: “V-ati gandit bine? Asta e pentru toata viata!”. Eu le-am spus: “Nu-i nimic! Copiii vor creste, vor aprecia sacrificiile mele pentru ei “. Ei mi-au spus: “Stati jos si uitati-va la ecran. Iar pe ecran era un film ciudat! Despre mine. Parca copiii mei au crescut. Fiica mea s-a casatorit in tinuturi indepartate, iar fiul ma suna o data pe luna, de parca e fortat s-o faca, nora vorbeste printre dinti. Eu ii zic: „ Fiule, de ce vorbesti asa cu mine?”. El mi-a raspuns: “Mama, nu te amesteca in viata noastra, in numele lui Dumnezeu. Ce, nu ai ce face? “. Si ce pot eu altceva sa fac, cand toata viata numai de ei m-am ocupat. In zadar oare m-am straduit?
Usa se deschise si din cabinet se auzi: “Urmatorul! 853”.
– Oh, acum e randul meu. Dumnezeule, m-ati speriat de tot. Ce o mai fi si asta? Oh, fie ce o fi!
– Intrati, luati loc. Ce doriti sa jertfiti?
– Relatia.
– Claaar … Sa vedem.
– Asta este. Uitati-va, ea este in general mica, dar foarte simpatica, inca nu este mototolita, e proaspata. Ne-am cunoscut in urma cu sase luni abia.
– De ce ati jertfit-o?
– Pentru mentinerea familiei.
– A cui, a dumneavoastra? Сe, e nevoie s-o mentineti?
– Da! Sotul are o amanta, demult, alearga la ea, minte tot timpul, nu mai am nervi si puteri.
– Si dumneavoastra cum stati?
– Eu? Cum sa zic? A aparut in viata mea un alt barbat, pare-mi-se avem o relatie.
– Deci, noua relatie ati adus-o drept jertfa?
– Da, pentru a salva familia.
– A cui? Ati spus ca sotul are o alta femeie. Dumneavoastra – alt barbat. Unde vedeti familie?
– Ei si ce? Potrivit pasaportului suntem inca casatoriti, inseamna ca suntem o familie.
– Deci, sunteti multumita de toate?
– Nu! Nu! Cum pot sa fiu multumit? Eu plang tot timpul, sunt ingrijorata!
– Dar sa schimbati pe noua relatie nu ati fi de acord, nu?
– Bine, noua relatie nu este atat de serioasa , asa, mai mult ca sa-mi petrec timpul. In fine, nu-mi pare rau de ea.
– Ei bine, dumneavoastra nu va pare rau, noua – cu atat mai mult. Dati incoace jertfa.
– Mi s-a spus ca aici, la dumneavoastra, se pot viziona filme despre viitor. De ce nu-mi arati si mie?
– Filmele aici sunt diverse. Pentru unii despre viitor, pentru altii despre trecut. Pentru dumneavoastra avem sa va prezentam prezentul. Vizionare placuta!.
– Oh, oh! Eu sunt aceea! Oh, Doamne, eu …. chiar arat in halul asta? Minciuni! Eu sunt ingrijita.
– Acesta e sufletul dumneavoastra proiectat pe exterior.
– Cum chiar asa? Umerii lasati, buzele in linie, ochii incetosati, cu parul atarnand …
– Asa arata oamenii , cand sufletul lor plange.
– Dar cine e baietelul cela? E atat de dragalas. Priviti cum se lipeste de mine!
– Nu stiti, nu-i asa? Acesta este sotul dumneavoastra, in proiectia sufletului.
– Sotul? Ce prostii! El e barbat in toata firea!
– Si in suflet este un copil si se lipeste ca de mama sa.
– Da, asa este el! Se sprijina mereu, trage la mine.
– Deci, nu dumneavoastra la el, ci el trage la dumneavoastra?
– Stiti, am invatat din copilarie ca femeia trebuie sa fie mai puternica, mai inteleapta si mai hotarata. Ea trebuie sa conduca familia, sa fie si ghid pentru sot!
– Asa si este. O mama puternica, inteleapta si hotarata isi conduce sotul-copil. Il si cearta, il si mangaie, il si iarta.
– Foarte interesant! Dar eu nu sunt mama, eu sunt sotia lui! Iar acolo, pe ecran arata asa de vinovat si parca e gata s-o stearga, iar eu inca il iubesc!
– Desigur, desigur, asa si se intampla: baietelul mamei se va juca in nisip si se va intoarce acasa la mamica. Ii va plange in poale, se va invinui. Ei, bine, filmul a luat sfarsit. Sa incheiem sedinta noastra. Va mai sacrificati relatia? Nu v-ati razgandit?
– Si viitorul? De ce nu mi-ati aratat viitorul?
– Pai, la dumneavoastra nu este. Cu un astfel de prezent, „copilasul” o va lua la sanatoasa , daca nu in bratele alteia, atunci in bratele bolii. Sau poate nicaieri. In general, va gasi „copilul” o cale de a iesi de sub fusta mamei sale. Vrea si el sa creasca.
– Si eu acum ce sa fac? Ce ar trebui sa sacrific?
– Dumneavoastra stiti mai bine. E posibil sa va placa la nebunie sa fiti o „mama”! Mai mult decat o sotie.
– Nu! Imi place sa fiu femeie iubita!
– Ei, bine, mamele, de asemenea, pot fi femei iubite, chiar deseori. Deci? Sunteti gata sa sacrificati? In numele a ceea ce aveti si pentru ca sotul sa ramana acelasi copilas?
– Nu, nu sunt pregatita. Trebuie sa ma gandesc.
– Desigur, desigur. Noi va dam timp sa va mai ganditi.
– Dati si sfaturi?
– Da, bineinteles, cu cea mai mare placere.
– Spuneti-mi, ce trebuie sa fac pentru ca sotul meu sa mai creasca, ca sa zic asa?
– Probabil, sa incetati sa fiti pentru el o mamica. Uitati-va in oglinda, descoperiti-va si invatati sa fiti Femeie. Seducatoare, interesanta, misteriosi, dorita. Acestei Femei barbatii ii daruiesc flori, ii canta serenade si nu i se plang lipiti de sanii ei moi.
– Da? Crezi ca ma va ajuta?
– De obicei, ajuta. Asta in cazul in care alegeti sa fiti Femeie. Daca ceva…. mai intrati! Relatia dumneavoastra e minunata, o vom primi cu placere. Nici nu va imaginati cati din lumea asta viseaza la o astfel de relatie! Deci, daca va decideti sa sacrificati relatia pentru cel care se afla in dificultate – sunteti binevenita!
– Ma mai gandesc.
853 iese abatuta din birou strangand cu mainile tremurande relatia la piept.
854 ametita de emotii intra in birou.
– Sunt gata sa-mi sacrific propriile interese pentru a nu o supara pe mama.
Usa se inchide. Pe hol se plimba oameni strangand la piept dorinte, capacitati, cariere, talente, oportunitati – absolut tot, ce ar putea cu uitare de sine sa sacrifice.
- Facebook29
- LinkedIn0
- Facebook Messenger
- Total: 29
in viata mai trebuie facute si cateva sacrificii
Inutile, de cele mai multe ori. Dacă alegi să-ţi trăieşti viaţa în aşa fel încât să nu ai ce regreta, atunci nu vei avea nevoie de sacrificii. Cel mult vor fi întâlnite nişte obstacole care trebuie depăşite. Am puţin peste 40 de ani, dar cred că ştiu ce vorbesc.
ah…mi-ar fi placut sa citesc mai mult! foarte interesante randuri…foarte interesante!
frumoasa povestioara. te pune pe ganduri, te pune sa judeci mult. in ziua de azi avem multe de pierdut si greu cred ca te mai poti ridica la fel de mult.
Cine e autorul, de ce nu este menţionat nicidoată autorul?
Pentru mine e cat se poate de clar: cand ajungi la sacrificii inseamna ca trebuie sa te opresti din ce faci. Daca iti trebuie ceva cu adevarat in viata si-ti este de folos, acel ceva vine cu usurinta spre tine si nu necesita deloc sacrificii. Sacrificiul e primul semn ca nu ai nevoie de acea situatie, ca esti pe un drum gresit.
Gresit… milimetrica schimbare de directie, un unghi insesizabil la inceput dar cu o decalare necuantificabila ulterior…
Pai, sacrificiul este esenta calitatilor omenesti. Pana si in balada mesterului Manole este redata simbolic ecuatia sacrificiului. In primul rand ar trebui sa spunem ca are un fundament crestin. Aici se face apologia egoismului.
Gresesti foarte tare in gandire, nu e vorba nici macar despre faptul ca avem opinii diferite, ci pur si simplu gresesti. Spre ca esti tanara, si despre asta este vorba. Sacrificii in viata se fac. Dar crestinismul adevarat nu iti va cere niciodata sa te anulezi pe tine. Despre asta este vorba. Sa nu te anulezi pe tine. Pana si Biblia vorbeste despre pacatul asta. Ai fost creat ca suflet sa te dezvolti de-a lungul vietii date, tu..pe tine. Nu ai fost creat sa te sacrifici pentru alte suflete.
un mod de gandire sanatos si realist. prea ne imbracam viata in poveste.
in viata trebuie facute sacrificii,dar nu exsagerat de multe sa te sacrifici pe tine pentru binele altuia si tu sa fi negijat,claro nu. cunosc un tip 40 ani a ales sa nu faca nici un sacrificiu a ales viata de parazit.
dar cu trecerea anilor oare ce o sa fie daca de pe acuma traiesti la mila unuia si altuia,
Da. Frumos. “Sacrificiile” ego-ului… 😀 mda…care mai de care mai subtil si mai perfid pus in scena…si cu cat nivelul intelectual, de informatii acumulate, de cultura este mai crescut, cu atat si ego-ul mai performant. Dar noi nu suntem mintea noastra, cu ego-ul si reactiile lui, cu toate acele renuntari, reprimari sau dorinte, nici trupul nostru cu toate simturile lui pe care le putem indragii atat de mult pana la a ne confunda cu ele, nici una, nici alta, noi suntem fiecare constiinta care le-a creat pe ambele. Ele sunt uneltele noastre: si mintea si trupul. Suntem responsabili sa le cultivam sanatoase. Mereu. Noi ni le-am creat fiecare in mod absolut constient. Chiar dinainte de a ne naste. In acel plan cauzal ne alegem si parintii si tot. Din cauza asta mintea noastra si trupul nostru sunt responsabilitatea noastra. Unealta noastra. Singura. Cu care, fiecare, ne experimentam si exprimam lumea – viata. Copiii intra in viata noastra in Legea Atractiei, si oricum, in tot ce facem in raport cu ei, tot pentru noi suntem responsabili. Da, pentru alegerea noastra, nu pentru ei, nu suntem responsabili pentru nimeni altcineva, nici macar pentru propriii copii, ci doar pentru propria fiinta, constiinta. Mintea si trupul reprezinta unealta noastra, cazmaua si coada ei, cu care ne sapam fiecare ogorul vietii. Noi suntem fiecare martorul atent, observatorul lucid…constiinta care creeaza si care foloseste harletul. Treaza sau somnambula, fiecare alege, Liberul Arbitru ne obliga oricum sa alegem. Se poate naste o intrebare aici, la limita logicii mintii si frizand usor absurdul ei, dar relevanta in planul constiintei: Cat timp ne conduc mintea si trupul si cat timp conducem noi ca si constiinte – fiinte propria existenta? Sau mai metaforic, intr-un plan de vibratie mai joasa: Cat timp sunt constiinta si cat timp sunt cazma in viata asta? Sap eu cu cazmaua mea ogorul vietii sau sapa cazmaua cu mine inconstient…? 🙂 Si… “Tine minte: poti pierde doar ceea ce nu iti apartine. Tot ce ti se poate lua, nu este cu adevarat al tau. Nu te agata de astfel de lucruri, pentru ca vei suferi. Posesivitatea nu creeaza decat angoasa si suferinta. Salasluieste in ceea ce este cu adevarat al tau, in ceea ce nu poate fi distrus nici macar de moarte.” OSHO in “Dhammapada – calea legii divine revelata de Buddha”, vol. 2, editura RAM. Libertate, Lumina, Iubire, Recunostinta, Acceptare, Pace, Liniste divina si Dumnezeu sa ne binecuvanteze pe toti! ♥ 🙂
o pilda de luat in seama… recentrarea atentiei – faptul ca nu suntem victime involuntar, ci contribuim la acest rol. este important sa vedem cat de responsabili suntem noi pentru faptele care ni se intampla!
nu sacrificati nimic incercati sa remediati tot poate nu exista sacrificii totusi
timp sacrificat aiurea. 🙂
Sacrificii, viata intr-adevar e plina de ele, din pacate nu sti niciodata daca merita sau nu, dar viata merge inainte, presupun ca aici intervine intuitia 🙂