Supărarea este de neînlocuit când faci o ticăloşie.

Crezi că dacă te-ai supărat nu mai eşti un ticălos, ci un răzbunător nobil care restabileşte dreptatea.

Sunt o persoană importantă şi nu-mi permit ca cineva să se comporte cu mine în felul în care mie nu-mi place. Sunt o persoană atât de importantă încât dacă cineva nu s-a comportat sau nu a vorbit aşa cum m-am aşteptat îl voi pedepsi cu supărarea mea. Lasă-l să vadă cât este de importantă supărarea mea, lasă-l să o primească drept pedeapsă ca ,,a greşit”. Pentru că sunt o persoană importantă!

-Nu-mi preţuiesc viaţa.-

Într-atât nu-mi preţuiesc viaţa, încât nu mă deranjează să-mi pierd timpul preţios stand supărat. Mă voi dezice de minute de fericire, de minute de bucurie, de momente jucăuşe, le las mai bine pentru supărare. Şi nu-mi pasă că aceste minute dese devin ore, orele se transformă în zile, zilele în săptămâni, săptămânile în luni, lunile în ani. Nu mă deranjează să-mi petrec ani în supărare, pentru că nu-mi preţuiesc viaţa.

-Nu privi ambele părţi.-

Nu pot să privesc la mine dintr-o parte şi din această cauză nu văd sprâncenele încruntate, buzele umflate şi chipul îndurerat. Niciodată nu văd cât sunt de amuzant în această stare şi nu râd cât sunt de absurd. Niciodată! Pentru că nu pot să mă privesc dintr-o parte.

-Sunt foarte vulnerabil.-

Sunt atât de vulnerabil încât sunt obligat să-mi protejez teritoriul şi să răspund cu supărare fiecăruia care l-a atins. Îmi voi pune în frunte o tăbliţă. ,,Atenţie, câine rău” şi să încerce cineva să nu o observe! Îmi voi înconjura vulnerabilitatea cu pereţi înalţi şi nu-mi pasă că dincolo de ei nu se vede ceea ce se întâmplă afară – în schimb vulnerabilitatea mea va fi protejată. Pentru că-mi este scumpă vulnerabilitatea!

-Sunt foarte dependent de ceilalţi.-

Sunt atât de dependent de ceilalţi încât nu voi rata nici o privire, nici un cuvânt, nici un gest. Îi voi urmări permanent, le voi aprecia fiecare manifestare adresată mie şi dacă voi decide că nu este corect, voi arăta cât de greşiţi sunt! Pentru că cei care sunt în jur şi alături trebuie să-mi accentueze calităţile mele, să-mi umbrească măreţia, şi să nu dea Domnul să procedeze altfel. Mă voi supăra pentru a ascunde cât de dependent sunt de ceilalţi.

-Sunt un rob-

Sunt robul cuvintelor şi faptelor celorlalţi. De dânşii, stăpânii mei, depinde dispoziţia mea, sentimentele mele, aprecierea de sine. Nu eu – ei sunt răspunzători de asta. Nu eu – ei sunt vinovaţi de ceea ce se întâmplă cu mine. Nu eu – ei trebuie să facă ceva ca eu să mă simt mai bine. Da, mie nu-mi este greu să fiu marionetă, pentru că eu sunt un rob!

-Fac din ţânţar armăsar

Mă voi supăra foarte tare de glumă seacă făcută de cineva. Nu voi scrie în jurnal cât de frumoasă este lumea, voi scrie cât de urât au procedat cu mine. Nu le voi spune prietenilor cât de mult îi iubesc, jumătate de seară voi dedica celui care m-a jignit foarte tare. Voi învesti în acel ţânţar atâta forţe proprii, dar şi străine, încât se va preface într-un armăsar. Pentru că de ţânţar poţi să scapi repede, în timp ce de armăsar nu prea. De asta, eu umflu ţânţarii până la mărimea armăsarilor.

-Sunt sărac.-

Sunt atât de sărac, încât nu pot găsi în mine nici o picătură de mărinimie pentru a ierta, o picătură de autoironie ca să râd, o picătură de dărnicie pentru a nu observa, o picătură de înţelepciune ca să nu mă prind, o picătură de dragoste pentru a accepta. Eu nu am aceste picături, pentru că sunt limitat şi sărac.

-Sunt foarte nefericit.-

Sunt atât de nefericit, încât cuvintele şi faptele altor persoane mă rănesc. Pentru că sunt o persoană importantă, dar nu-mi preţuiesc viaţa, nu pot să privesc la mine dintr-o parte şi iubesc să fac din ţânţar armăsar, sunt foarte vulnerabil, dependent de părerea celorlalţi şi sărac, de fapt. Nu mă supăraţi, mai bine să vă fie milă de mine! Pentru că sunt nefericit…