Adevarata viata a marilor scriitori:
Autorii capodoperelor lumii, ca si ceilalti oameni, au avut extravagantele si opiniile lor care sunt cu mult mai interesante decat simple detalii din biografie.

Modul de viata al scriitorilor poate sa fie uneori la fel de provocator si captivant precum cartea. Obiceiurile si fobiile unor scriitori pot sa provoace atat reactii pozitive, cat si negative printre admiratori. Somerset Maugham, de exemplu, era bisexual. Mark Twain adora pisicile si ura copiii, iar lui James Joyce ii era frica de caini, fulgere si apa. Aceasta parte a vietii lor este cu mult mai interesanta decat amanuntele seci din manualele de literatura.

Nuaisarezi.ro va propune o colectie de fapte interesante din vietile marilor scriitori.

Honore de Balzac
La 50 de ani barbatul este mai periculos decat la oricare alta varsta, deoarece poseda o experienta de nepretuit si foarte des si avere.

Adevarata viata a marilor scriitori

♦ Honore de Balzac adora cafeaua – in decursul unei zile el consuma circa 50 de cesti de cafea tare, turceasca. Daca nu avea posibilitatea sa fiarba cafeaua, scriitorul sfarama niste boabe si le mesteca cu o placere desavarsita.

♦ Balzac considera ca ejacularea era un consum de energie artistica, deoarece sperma era lichid cerebral. Odata, discutand cu o amica dupa o comunicare reusita, scriitorul a exclamat cu amaraciune: “Azi dimineata am pierdut un roman!”

[Balzac si hotul]
♦ Intr-o noapte, in apartamentul scriitorului a patruns un hot si a inceput sa scotoceasca in sertarele mesei sale. De nicaieri, hotul a auzit un ras puternic:
“Prietene, degeaba cauti in intuneric, ceea ce eu nu pot gasi nici la lumina zilei”.

[Balzac si mesterul]
♦ O data, la Balzac a sosit un mester care se ocupa cu reparatia si reimprospatarea apartamentului scriitorului si i-a cerut banii pentru munca efectuata. Balzac a raspuns ca nu are acum nici un banut si l-a rugat pe mester sa mai vina alta data. Barbatul s-a indignat si a inceput sa strige: “De fiecare data cand vin la dumneavoastra dupa bani, fie nu sunteti acasa, fie nu aveti bani”.

La care Balzac i-a raspuns:

“Asta este foarte simplu de inteles! Daca as fi avut bani, probabil, acum nu as fi fost acasa.”

Mark Twain
Nici o improvizatie nu-mi reuseste asa de bine, ca cea pe care am pregatit-o trei zile.
Mark-Twain

♦ Mark Twain adora pisicile si ura copiii (a vrut sa-i faca o statuie regelui Irod). O data, marele scriitor a declarat: “Daca as fi putut incrucisa omul cu pisica, rasa umana ar fi avut numai de castigat de pe urma la asta, iar cea felina numai de suferit”.

♦ Twain era un fumator inrait (lui ii apartine citatul care astazi este atribuit oricui: “Nu este nimic mai simplu decat a te lasa de fumat. Eu stiu asta cu siguranta, m-am lasat de mii de ori”). A inceput sa fumeze de la varsta de 8 ani si pana la moartea sa, a fumat de la 20 la 40 de tigari zilnic. Scriitorul le alegea pe cele mai ieftine si mai urat mirositoare.

[Mintiti!]

♦ Mark Twain i-a facut un compliment unei dame: “Sunteti incantatoare!” cu toate ca doamna, mai sus amintita, nu se numara printre fanii scriitorului si comportamentul ei era departe de a putea fi considerat decent. “Din pacate nu pot sa spun acelasi lucru despre dumneavoastra” – a fost raspunsul ei. Dar Mark Twain era greu de impresionat (de enervat): “Procedati si dumeavoastra ca mine – mintiti!”

[Echilibru]

♦ Un bancher l-a intrebat pe Mark Twain:

– Cum explicati faptul ca aveti asa o minte si asa putini bani?

– Vedeti dumneavoastra, i-a raspuns scriitorul, natura iubeste echilibrul. Daca e sa facem media, suntem la egalitate.

Alexandre Dumas
Lanturile casniciei sunt atat de grele ca trebuie sa fie doi care sa le poarte, uneori trei.
A.Diuma

♦ Unul din trucurile cu care isi atragea publicul la spectacole era prin publicarea unor anunturi cu caracter romantic, de exemplu „Va veni oare astazi la teatru domnul care se uita atat de insistent la mine, incat m-a facut sa rosesc intr-o seara la reprezentatia “Tour de Nesle”? Voi lasa un biletel pentru dansul. Indragostita.” Astfel, sute de parizieni si oaspeti ai capitalei cumparau bilete la piesele lui Dumas cu speranta ca misterioasa „indragostita” se va adresa anume lor.

♦ Dumas a facut cunoscut Frantei frigaruiul! El a deschis, in Paris, primul local in care se gatea frigarui. I-a venit aceasta idee in timpul calatoriei sale prin Caucaz.

[Impusca, dar rateaza]

♦ Dumas era foarte aprig si necumpatat in afirmatii. Una din bataliile sale verbale s-a terminat cu duel. Participantii au decis sa scape de urmarirea penala intr-un mod ingenios. Duelistii urmau sa traga la sorti care din ei se va impusca singur in cap. Ghinionul a fost de partea lui Dumas, el s-a dus in camera alaturata, s-a auzit o impuscatura, iar dupa asta in fata celor prezenti a aparut Dumas, zambitor.

– M-am impuscat, dar, din pacate, am ratat! asa a explicat situatia romancierul. Hohotele au transformat duelul intr-un povestire amuzanta.

[Opinia]

♦ Doctorul, de serviciile caruia se bucura Dumas, l-a rugat sa-i scrie o caracterizare. Venerabilul scriitor a scris urmatoarele: „Sub supravegherea doctorului N., ar trebui sa fie inchise toate spitalele.” Doctorul a apreciat asta ca o recunostinta pentru meritele sale, insa ceea ce a urmat i-a scazut stima de sine: „In loc de asta ar trebui sa deschideti noi cimitire”.

Edgar Allan Poe
Daca vreti sa uitati ceva imediat, notati-va undeva ca trebuie sa va amintiti de acest lucru.
Alan Poe

♦ Lui Edgar Allan Poe ii era frica de intuneric. Posibil, una din cauzele care a dus la aceasta fobie a fost faptul ca in copilarie viitorul scriitor a invatat… in cimitir. Scoala la care mergea baietelul era asa de saraca, incat nu erau resurse pentru a le cumpara micutilor manuale. Invatatorul, inventiv din cale-afara, lua copiii la cimitirul din apropiere, printre morminte. Fiecare elev isi alegea o piatra funerara si calcula cati ani a trait decedatul scazand din data mortii data nasterii. Nici nu este de mirare faptul ca Poe a crescut si a devenit ce a devenit – scriitorul care a pus bazele literaturii moderne de fictiune stiintifico-fantastica.

♦ Nu exista o versiune oficiala a cauzei mortii lui Poe, dar cercetatorii moderni considera ca Poe ar fi putut fi omorat, el ar fi putut sa-si puna capat zilelor, ar fi putut sa se otraveasca cu alcool. In orice caz, aceste teorii pot fi usor combatute si au o multime de anti teorii, de aceea moartea lui Edgar Allan Poe va ramane pentru totdeauna o enigma.

James Joyce
Roma se aseamana cu o persoana care castiga bani pentru existenta aratand turistilor cadavrul bunicii sale.
James Joyce

♦ James Joyce a suferit de cinofobie, keraunofobie si hidrofobie, adica ii era frica de caini, fulgere si apa. In tinerete, cu greu reusea sa-si invinga frica de apa, pentru a face baie. In „Portret al artistului in tinerete” Steven se scarpina permanent – are paduchi. La universitate si Joyce s-a confruntat cu aceasta problema din cauza neglijentei sale.

♦ Marele scriitor al Irlandei, pionerul literaturii moderniste, creatorul operelor „Portret al artistului in tinerete”, „Oameni din Dublin” si desigur „Ulisse” iubea sexul netraditional la nebunie.

William Faulkner
Nu exista whiskey prost. Numai ca unele sortimente sunt mai bune decat altele.
William Faulkner

♦ „Scriitorul este un mincinos innascut si daca omul nu poate “sa compuna”, atunci el nu va ajunge niciodata scriitor”, obisnuia sa spuna Faulkner. Si ca o confirmare a spuselor sale el si-a nascocit multe „episoade” din biografia sa. Printre miturile sale: fiind cursant la o scoala de vara a aterizat cu avionul pe acoperisul hangarului (inca si cu rotile in sus si a reusit sa bea whiskey cu toate ca atarna cu capul in jos), a fost zburat deasupra Frantei, s-a ocupat in mod serios de producerea si comercializarea rachiului de casa, a avut o rana serioasa la cap si medicii au fost nevoiti sa-i puna o placa de argint s.a.m.d.

♦ Cea mai lunga propozitie a lui Faulkner are 49 de pagini.

♦ William Faulkner a muncit cativa ani ca postas, pana cand s-a descoperit ca el arunca scrisorile nelivrate in cosul cu gunoi.

John Ronald Reuel Tolkien
Goblinii nu sunt raufacatori, ei pur si simplu au un nivel ridicat de coruptie.
John Ronald Reuel Tolkien

♦ Autorul trilogiei „Stapanul inelelor” J. R. R. Tolkien era un sofer foarte nepriceput, sforaia intr-atat de tare, incat era nevoit sa innopteze in baie pentru a nu o deranja pe sotie si ,de asemenea, era un francofob inversunat – ura francezii incepand de la Wilhelm Cuceritorul.

♦ Inca din copilarie John, impreuna cu tovarasii sai, a inventat cateva limbi pentru a comunica intre ei. Aceasta pasiune fata de invatarea limbilor existente si inventarea de noi a ramas cu dansul pentru toata viata. Tolkien este creatorul catorva limbi artificiale: Quenya- limba elfilor puri si Sindarin – limba elfilor cenusii.

Antoine de Saint-Exupéry
Pe lumea asta ma intristeaza un singur lucru – ca trebuie sa ma maturizez.
antoine-de-saint-exupery-1

♦ In intreaga sa cariera de pilot, Saint-Exupéry a suferit 15 accidente aviatice.

♦ Scriitorul stapanea cu desavarsire arta trucurilor cu cartile de jucat.

♦ A primit brevete pentru inventii in domeniul aviatiei.

Gabriel Garcia Marquez
Nu depune prea mult efort, ce e mai frumos se intampla pe neasteptate.
Gabriel Garcia Marquez

♦ In unul din interviurile acordate, si anume pentru revista „Playboy”, Marquez a dezvaluit un amanunt delicat din autobiografia sa – faptul ca si-a pierdut virginitatea la varsta de 13 ani si ca de atunci are o legatura stransa cu femeile care practica cea mai veche meserie.

♦ In timpurile in care Marquez abia isi incepea cariera de scriitor, de multe ori nu avea bani pentru chirie si nu de putine ori a fost nevoit sa innopteze in bordeluri.

♦ Binecunoscuta „Scrisoare de adio catre omenire” a fost considerata ca fiind opera lui Marquez. In realitate, nu este scrisa de dansul. Comentand agitatia starnita in jurul acesteia, scriitorul si-a marturisit uimirea si parerea de rau ca o multime de oameni au fost indusi in eroare. Versiunea ca manuscris „scrisorii” a fost adus in redactia unei mari publicatii din Peru de catre ambasadorul Argentinei, care era un scriitor pasionat. Probabil acesta a vrut sa fie apreciat pentru munca sa prin intermediul faimei lui Marquez.

Somerset Maugham
Cea mai mare greseala a mea a constat in faptul ca mi-am imaginat ca sunt trei sferturi normal si o patrime homosexual, cand, de fapt, era invers.
Somerset Maugham

♦ Maugham era bisexual practicant.

♦ Scriitorul calatorea des: a fost in China, India, Italia, America de Nord, Mexic, Polinezia. In timpul Primului Razboi Mondial a fost agent secret britanic in Elvetia si Rusia. In 1928 si-a cumparat o vila pe Riviera Franceza, care i-a devenit domiciliu permanent.

♦ Maugham arata ca un adevarat gentleman si avea maniere desavarsite. Era si un povestitor deosebit, cu toate ca se balbaia. A mentinut prietenia cu Winston Churchill, Herbert Wells si Noel Coward, care il vizitau des la vila sa. In ultimii ani ai vietii, Maugham nu avea teama fata de moarte. El i-a spus unuia din prietenii sai: „Moartea, ca si constipatia, de exemplu, este una din banalitatile care se intalnesc in calea omului. Oare trebuie sa ne fie frica asa de tare de dansa?”