Sunt atât de multe lucruri pe care aș vrea să le fi știut când eram copil. Nimeni nu îți spune adevărurile dure ale vieții. Poate fiindcă nici ei nu pot face față, sau poate că se gândesc că e ceva ce trebuie să experimentezi chiar tu ca să înțelegi despre ce e vorba. Iată 20 de lucruri pe care nimeni nu ți le-a spus când erai mic și pe care ar fi fost bine să le știi:
1. Durează până înțelegi unele lucruri
Dacă nu ești unul dintre puținii norocoși care știu deja ce pasiune au și ce le place cu adevărat, va trece mult timp și vei încerca multe lucruri noi până să descoperi la ce ești bun și ce îți place sa faci. Nu te teme să încerci lucruri noi și să ratezi; eșecurile construiesc caractere puternice. La 20 de ani, crești, te dezvolți, te descoperi, explorezi. Folosește timpul cu folos – încercând să te cunoști cât de bine poți – vei continua să te dezvolți și să te schimbi pe măsură ce înaintezi în vârstă, dar cu siguranță acum te descoperi, începi să te cunoști, să știi ce vrei de la lume, și cu ce poți contribui pe acest pământ.
2. Nu te aștepta la mări liniștite
Vor veni spre tine multe provocări, obstacole îți vor sta în cale, curbe periculoase – aruncate asupra ta. Încearcă să iei lucrurile așa cum vin. Nu lupta împotriva curentului fiindcă nu vei face decât să te consumi. Dacă e o ușă deja deschisă pentru tine și o alta pe care încerci să o dobori – uneori e mai bine să intri pe ușa care e deschisă. Altfel spus, nu încerca să fii altcineva decât cel care ești.
3. Învață acum despre bugetul personal
Învață cum să îți gestionezi banii, cum să deschizi un cont de economii/cheltuieli, cum să folosești creditele înțelept și cum să trăiești după propriile mijloace. Îți vei mulțumi cândva. Cumpăra obiecte de calitate care te vor ține mult, nu din cele ieftine, care se strică într-un an. Investește în tine însuți, în educația ta în dezvoltarea personală, sănătate și relațiile cu ceilalți.
4. Așteaptă-te la schimbări
Viața e schimbare; nu îi rezistă și mergi înainte. Învață din greșeli și dezvoltă-te. Renunță la ceea ce nu poți schimba. Uneori schimbarea va fi atât de dureroasă încât vei dori să îți smulgi inima din piept, dar îți vei reveni dacă rămâi pe poziție și înțelegi că, orice s-ar întâmpla, vei fi bine. Câștigi sau pierzi, viața merge înainte și vei mai avea ocazii de a o lua de la capăt dacă lucrurile nu au mers după plan.
5. Fă-ți planuri ce pot fi schimbate
Fiindcă veni vorba de planuri – să fie lejere și flexibile. E bine să ai o idee despre ce ai vrea să întreprinzi și cam pe unde ai vrea să fii în câțiva ani, dar de fapt nimeni nu știe exact ce se va întâmpla mâine, darămite 5 ani de acum înainte. E bine să-ți faci planuri dar fii flexibil și deschis la schimbări. Nu uita că oamenii se schimbă și că evenimentele te pot împinge în diferite direcții. Nu-ți pierde timpul lamentându-te că nu ți-a mers totul conform planurilor. Fă-ți planuri noi și vezi unde te îndrepți de-aici înainte.
6. Timpul e o resursă limitată
Nimic nu durează o veșnicie. Fructifică fiecare moment. Bucură-te de viață și încearcă să fii prezent în fiecare secundă fiindcă timpul trece extrem de repede. Vor fi timpuri bune și timpuri rele. Partea proastă a lui ‘sus’ e că exista mereu un ‘jos’. E important să te bucuri și să savurezi momentele prețioase fiindcă vei avea nevoie de amintiri plăcute când roata se va întoarce și vor veni timpuri grele. Primii 10 ani după terminarea liceului trec ca fulgerul și cât ai clipi te trezești că ai 28 de ani – și te întrebi unde s-a dus timpul.
7. Viața e grea
Când ești adolescent, ești abia la începutul lecțiilor de viață. Iar viața e cel mai dur profesor pe care îl vei avea vreodată. “Viața e un dascăl crunt: îți dă întâi testul, apoi lecția.” Viața îți va arunca tot ce va putea; va încerca să te doboare și să te înece până vei simți că nu mai poți respira, dar nu trebuie să renunți.
8. Ești tânăr numai odată
“Odată ce-ai crescut, nu te mai poți întoarce in copilărie.” Profită că ești tânăr cât ești tânăr! Profită la maxim! Profită de metabolism și de distracții. Elimină chestii de pe lista – făcându-le – cât eşti tânăr fiindcă nimeni nu știe cât timp are de trăit de fapt. Nu aștepta bătrâneţea când nu mai poți face lucruri pe care chiar ți-ai dorit să le încerci. Ai putea fi lefter cât ești tânăr, dara asta nu contează. Ai timp să câștigi bani și să te așezi la casa ta. Călătorește, explorează și fă ce-ți cere inima – acum. Sigur că poți să te căsătoreşti, să crești copii, să îți întemeiezi o gospodărie și să îți începi cariera la 20 de ani, dacă asta vrei, dar ar trebui să încerci să îți echilibrezi viața împărțind în mod egal responsabilitățile și distracția. Ultimul lucru pe care ți-l dorești e să privești în urmă și să vezi ocazii pierdute.
9. Sănătatea să fie o prioritate, nu o opțiune
Spre 27-30 de ani organismul tău va începe să încetinească metabolismul și arderile. Vei începe să mergi la culcare mai devreme și să ai dureri de oase. Mănâncă mai bine și fă sport. Nu te gândi la asta ca la o alegere. Dezvoltă un stil de viață sănătos – și îți va deveni obicei. Ai grijă de tine fizic, mental și spiritual.
10. Atitudinea îți determină altitudinea
Atitudinea e totul și nu e ceva ce se învață la școală. Atitudinea potrivită poate schimba totul în viața ta. Orientarea pozitivă, atitudinea relaxată și flexibilă îți vor ușura viața, și te vor ajuta să răspunzi mai bine provocărilor.
11. Felul în care te porți cu ceilalți contează
Ajungi departe dacă îi tratezi pe cei din jur decent și respectuos. Ține minte că “mierea atrage mai multe muște decât oțetul.” Chiar contează pentru ceilalți să fii drăguț cu ei, și nu vei ajunge nicăieri dacă îi demoralizezi sau dai vina pe ei pentru ceva. Asumă-ți responsabilitățile a ceea ce faci și ceea ce simți.
12. Legăturile între oameni nu se creează cu ușurință
E greu să îți alegi un partener de viață sau un soț/soție. În general relațiile între oameni se formează cu greu – nu doar cele romantice, dar și prieteniile și relațiile de familie. Păstrează legătura cu cei la care ții și care țin la tine. Fă un efort și fii activ în viața lor. Pe măsură ce crești nu vei mai avea la fel de mulți prieteni apropiați și probabil îi vei pierde pe unii dintre ei. Ține minte: e OK, nu toți cei care intră în viața ta vor rămâne pentru totdeauna; lasă-i pe aceia și prețuiește-i pe cei ce rămân cu tine.
13 Fii pregătit să faci față schimbărilor în relații
Mulțumește pentru experiențele cu foștii. Chiar dacă nu a mers bine, măcar ai căpătat experiență și ai învățat ceva. Ai pariat și ai pierdut, dar măcar ai încercat! Să nu crezi că dacă ceva nu a fost sortit să dureze o viață întreagă, nu a avut și nu a adus valoare și nu a fost potrivit în acel moment.
După 20 de ani, mai ales dacă ai familie, va fi din ce în ce mai greu să îți petreci timpul cu prietenii, mai ales din cauza diverselor solicitări. Să va trage de tine din toate direcțiile și depinde de tine să hotărăști care îți sunt prioritățile. Dacă ai doi-trei prieteni apropiați, pe care chiar să poți conta, ajută mult. Vorba e: “Bucuria împărtășită se dublează, tristețea împărtășită se înjumătățește.”
14. Profită de orice ocazie
Viața înseamnă să îți știi șansele, să prinzi oportunități apărute, să îți asumi riscuri cu bună știință. Nu te teme să încerci ceva nou, să te muți în alt loc, să lucrezi într-un mediu nou, să cunoști oameni noi și să înveți ceva nou.
15. Renunță la speranțe
Speranțele strică totul și multe dintre așteptările noastre sunt prea înalte pentru cei din jur – și chiar și pentru noi. Nimeni nu e perfect și nimeni nu va fi vreodată perfect. Cu cât înveți asta mai repede, și cu cât renunți mai curând la speranțe prea înalte sau neîntemeiate, cu atât mai ușoară îți va fi viața. Speranțele dau dureri de cap și provoacă numai rău. Nu te aștepta la nimic și apreciază totul.
16. Viața e complexă. Încearcă să nu îți faci griji
Nu te îngrijora, fiindcă toți avem suișuri și coborâșuri, bune și rele. Așa e viața. E complicat, dar nu dispera – fiindcă lucrurile se vor rezolva până la urmă. Mergi înainte și fă ceea ce îți place să faci. Nu fi prea dur cu tine însuți.
17. Primești ceea ce dai
Fericirea, dragostea și încrederea vin din interior. Viața ta e ceea ce faci tu din ea și ce investești tu. Îți poți crea viața pe care ți-o dorești, și dacă ai creat-o și nu te mai satisface, ghici ce? Poți să creezi o altă viață, cu totul nouă, care să te satisfacă. Nu poți alege ce ți se întâmplă dar poți alege felul în care reacționezi la cele ce ți se întâmplă. Încearcă să rămâi pozitiv în orice situație și încearcă depășești greutățile vorbind cu prietenii, familia, și chiar cu un consilier dacă simți că ai nevoie.
19. Nu îți vei da seama de toate prea curând
Chiar dacă nu ai totul pus la punct până la 30 de ani, nu ești singurul/a. Dacă nu ai ajuns acolo unde îți dorești, în viața personală sau în carieră, mai ai timp. Unii oameni nu își dau seama niciodată ce vor de fapt să facă în viață, dar au multă experiență, învață lucruri noi și își pot folosi abilitățile în mai multe tipuri de job-uri. Dacă tu știi ce vrei să faci, începe să și faci asta imediat, exersează cât mai mult posibil și vei deveni expert.
20. Iubește mai mult și deschide-ti inima
Până la urmă, dragostea e tot ce contează de fapt. Mai mult decât orice altceva, dăruiește-te pe tine. Încearcă să ai răbdare, empatie, înțelegere, să fii blând cu ceilalți. Cunoaște-i pe cei din jur, punând întrebări și ascultând cu atenție. De obicei oamenilor le place să vorbească despre ei înșiși, iar întrebările sunt un mijloc grozav de a întreține conversația. Iubește oamenii pentru cine sunt ei, așa cum sunt, căci fiecare e în continuă dezvoltare. Viața e evoluție continuă. Cu toții ne străduim să ne găsim drumul, și toți suntem confuzi și în căutare de reușite. Viața e o călătorie, iar fericirea nu e o destinație la care să ajungi, ci un mod de a trăi.
- Facebook0
- LinkedIn0
- Facebook Messenger
- Total: 0
clisee pe paine. poate nu ti le-a spus nimeni cand erai copil, dar cu siguranta le-ai citit de 1000 de ori pe internet pana acum. le-ai auzit in orice conversatie la o bere. ma intreb cine scrie de fapt sfaturile astea “de viata”…
Renunta la sperante? Ce parinte i-ar spune asta copilului sau? Vise e normal sa ai, dar trebuie sa te chinui si sa vrei cu adevarat sa le atingi. Asta trebuie invatat un copil!
a.r. mesajul li se adreseaza celor ce nu mai sunt copii..si oamenii “mari” din ziua de astazi (25-30ani) au crescut fara Internet!!
eu nu vad nr. 18…. ?