De ce este important sa nu fii perfect “Rusinea este o epidemie in cultura noastra”, afirma cercetatoarea Brené Brown analizand relatiile interumane.

Ea a reusit sa determine principala problema care sta la baza interactiunii sociale: vulnerabilitatea si incapacitatea de a accepta propria imperfectiune, ceea ce ne face unici.

Primii zece ani am lucrat alaturi de muncitori sociali si mi-am cladit o cariera in acest domeniu. O data, la noi a venit un profesor nou si a zis: “Tineti minte: tot ceea ce nu poate fi masurat, nu exista”. Am fost uimita. Cu totii ne-am obisnuit cu faptul ca viata este un haos. Oamenii din jurul meu incercau sa o iubeasca asa cum este, dar eu intotdeauna imi doream sa o ordonez, sa iau aceasta diversitate si sa o asez in cutiute frumoase. Astfel, am decis sa tratez cea mai incalcita dintre teme, sa o inteleg si sa le arat celorlalti cum functioneaza. Am ales relatiile dintre oameni. Pentru ca muncind 10 ani in domeniul social, incepi sa intelegi ca oamenii sunt scopul si sensul vietii noastre.

“Urasc vulnerabilitatea la oameni. Ma pregateam sa o analizez, sa inteleg ce este cu ea si sa o corectez. In decursul a 5 ani am primit mii de istorii si sute de interviuri, care sa ma ajute sa rezolv aceasta enigma.”

Vi se intampla sa mergeti la sef si el sa va zica: “Iata 37 de chestii la care esti cel mai bun si iata, este o chestie unde mai ai de muncit”? Si tot ceea ce va ramane in cap este acel mic neajuns. Munca mea consta in acest lucru. Cand ii intrebam pe oameni despre iubire, ei imi vorbeau despre tristete. Cand ii intrebam despre atasament, ei imi spuneau despre cele mai dureroase despartiri. La intrebarile despre intimitate, primeam raspunsuri despre pierderi. Foarte repede, dupa 6 saptamani de cercetari, am inteles ca de vina pentru asta era rusinea. Toti ne temem ca nu suntem suficient de buni pentru relatii – nu suntem destul de slabi, bogati, buni, etc. Acest sentiment global lipseste doar la cei care, in principiu, nu sunt capabili de sentimente.

Am scris o carte despre teoria mea, dar ceva nu era in regula. Daca ar fi sa impart toti oamenii intervievati de mine in cei care se simt necesari cu adevarat (si in concluzie totul se rezuma la asta) si cei care se lupta fara intrerupere pentru aceasta senzatie, atunci intre cele doua grupuri este o singura deosebire. Unii cred ca merita asta si altii nu. Ceea ce ne desparte de dragoste si intelegere este frica de a nu fi intelesi. Am decis ca trebuie sa inteleg in detaliu acest fenomen si am continuat cercetarile.

Am luat un dosar nou, am introdus acolo cu acuratete toate fisierele si m-am gandit la cum as putea sa-i denumesc pe cei fericiti, care sunt multumiti de viata lor. Si primul lucru care mi-a venit in cap a fost “Sinceri”. Sunt oameni sinceri, care traiesc cu senzatia propriei necesitati. Mai simplu, acei oameni aveau destul curaj sa fie imprefecti. Se multumeau cu totul, pentru ca aveau curajul sa renunte la acea inchipuire despre cum ar trebui sa fie.

Acesti oameni aveau ceva in comun. Ei vorbeau despre faptul ca este necesar sa spui primul: “Te iubesc”, ca trebuie sa actionezi, chiar si atunci cand succesul nu este garantat, despre cum sa stai linistit si sa astepti telefonul doctorului dupa o investigatie serioasa. Ei erau gata sa se angajeze in relatii, care puteau sa nu mearga, mai mult decat atat, considerau asta o conditie necesara. Reiesea ca vulnerabilitatea nu e o slabiciune. Este un risc emotional, expunere, imprevizibilitate si umple vietile noastre de energie in fiecare zi. Analizand aceasta tema mai multi ani, am ajuns la concluzia ca abilitatea de a nu ascunde neajunsurile si de a fi sincer sunt instrumentul cel mai precis de masurare a barbatiei noastre.

M-am intors la cercetare si m-am uitat la ce decizii iau oamenii fericiti (sinceri) si ce fac ei cu neajunsurile lor. Am publicat pe Facebook o intrebare si anume: “ce-i determina pe oameni sa se simta vulnerabili?“ In decurs de o ora am primit 150 de raspunsuri: “sa-l rogi pe sotul tau sa aiba grija de tine, atunci cand esti bolnava“, “sa preiei initiativa in sex“, “sa concediezi un angajat“, “sa angajezi pe cineva“, “sa inviti pe cineva la intalnire“, “sa asculti diagnosticul medicului“. Toate aceste situatii erau pe lista. Traim intr-o lume vulnerabila. Cand suprimam anumite sentimente, impreuna cu ele suprimam si recunostinta, fericirea si bucuria.

“Rusinea este o epidemie in cultura noastra si ca sa ne vindecam de ea, sa gasim drumul inapoi unul spre celalalt, trebuie sa intelegem cum ne influenteaza si cum ne determina sa actionam.”

Iata cateva lucruri la care ar trebui sa va atragem atentia:

* Primul este ca noi facem din lucruri nedefinite – definite. Cu cat ne este mai frica, cu atat suntem mai vulnerabili si din aceasta cauza ne este si mai frica.

* Al doilea este ca noi incercam mereu sa ne perfectionam viata. Dar cel mai des nu ne ocupam de ceea ce e cu adevarat necesar.

* Al treilea e ca ne aparam cu disperare copiii. Haideti sa analizam modul in care ne tratam copiii. Ei vin in aceasta lume programati pentru lupta. Sarcina noastra nu este sa-i luam in brate, sa-i imbracam frumos si sa ne asiguram ca ajung in Campionatul Mondial de Tenis la 6 ani si la Yale la 7. Nu. Trebuie sa-i privim in ochi si sa le zicem: “Esti asa cum esti”. Daca macar o generatie ar fi fost educate in acest fel, atunci o multime din problemele actuale ar fi disparut de pe fata Pamantului.

Ne prefacem ca faptele noastre nu ii influenteaza pe cei din jur. Facem asta atat in viata personala, cat si la munca. Cand luam un credit, cand o intelegere se anuleaza, cand petrolul se varsa in mare, ne prefacem ca nu avem nimic de-a face cu asta. Dar asta nu este asa. Cand astfel de lucruri se intampla, imi vine sa le zic marilor corporatii: “Baieti, nu ne-am nascut ieri. Ne-am obisnuit cu multe. Ne dorim sa incetati sa va prefaceti si sa ziceti: <<Iertati-ne. O sa reparam totul>>”.

Antidotul rusinii este compasiunea. Cand suferim, cei mai puternici oameni din anturajul nostru trebuie sa aiba curajul sa ne spuna: “Te inteleg”. Daca vrem sa gasim calea spre celalalt, atunci aceasta cale este compasiunea. Si chiar daca te vei apropia de ideal, vei vedea atunci cand vei iesi pe arena vietii, ca nimeni nu vrea sa se lupte cu tine. Ei vor sa se uite la tine in ochi si sa vada compatimire.

Discursul de la TED: