Despre cum să fii fericit şi prosper se tot scrie, dar despre cum să-ţi distrugi viaţa nu se încumeta prea mulţi, deoarece tema nu este prea plăcută şi nici la modă. De mult timp nu mai este secret că nu cei din jur şi împrejurările ne fac nefericiţi, ci noi înşine. Cea mai mare durere ne-o cauzam tot noi. Dar să recunoască acest lucru, doar foarte puţini pot, pentru că începe să ne fie frică. Pentru că dacă pentru starea noastră precară suntem noi vinovaţi, nu mai putem să dăm vina pe factorii externi şi va trebui să te aduni şi să începi să munceşti asiduu pentru fericirea ta. Numai să nu o încurcaţi cu bogatia, pentru că existenţa acesteia nu garantează fericirea!
Aceste 10 sfaturi sunt scrise de Celestine Chua, înainte de a începe experimentul de 20 de zile. De această dată ea a decis să petreacă ziua 21 într-o stare de dispoziţie bună în ciuda împrejurărilor.
Citind aceste sfaturi am înţeles că şi eu am greşit. Unele puncte aproape că-mi strigau “Faci asta mereu!”. Nu pot să zic că sunt nefericită, dar câteodată se creează acea stare în care ţi se pare că toată lumea este împotriva ta şi că totul îţi iese pe dos. Important este să nu te agăţi de ea şi să nu rămâi în această stare mult, pentru că poţi să devii ca măgăruşul Eeyore.
Vă plângeţi permanent de viaţă
La asta ne pricepem cel mai bine! Variantele: “De ce mi s-a întâmplat asta tocmai mie?!”, “De ce nu am primit postul ăsta de muncă”, “De ce nu m-a invitat la întâlnire?!” s.a.m.d. Lista cu astfel de plângeri este infinită. Oamenii se plâng permanent de ceva. Dacă nu este vorba de conducere, atunci e vremea. Nu a nins demult – unde este iarna?! A nins şi zăpadă nu este topită nici în lună martie – când se va termina şi iarna asta?! Fiecare situaţie poate fi întoarsă în aşa fel încât să arate dezavantajoasă. Fiţi de acord că noi căutăm mai des şi găsim mai repede părţile proaste decât cele bune.
Ce să faci? Încearcă să găseşti întotdeauna momentele pozitive sau măcar neutre. Cum ai observat că începi să te plângi, imediat încetează! Pentru că o dată pornită, nu se mai opreşte. Înţelegerea acestui fapt este primul pas spre rezolvarea problemei. Încercaţi să prindeţi momentul când treceţi la perspectiva negativă şi să înţelegeţi ce anume este pentru voi trăgaciul.
Evitaţi intenţionat problemele
Câteodată varianta lui Scarlett O’Hara “Nu mai voi gândi la asta azi. Mă voi gândi mâine” ajuta foarte mult. Dar de prea multe ori, mulţi o folosesc ca scuză pentru lipsa de iniţiativă şi refuzul de a rezolva problemele apărute.
Amânarea, evitarea, închiderea ochilor, să te prefaci că nu ai auzit nimic, să nu-ţi exprimi părerea – astea sunt doar metode prin care eviţi problemele. În acest mod nu le rezolvi, ci doar le laşi pe mai târziu. Mai mult decât atât, o problemă mică, în timp, se poate transforma într-un bulgăre mare de zăpadă, care în final te va îngropa sub dansul. În orice caz, acest comportament de struţ vă va face numai rău. Aşa că scoate capul din nisip si fă ceva. Este un pas spre victorie.
Vă comparaţi cu ceilalţi
Este punctul meu preferat! Nici nu vă imaginaţi cât de prosteşte arăta asta şi cate neplăceri poate să vă aducă orice comparaţie. Cu jumătate de an în urmă am urmărit filmul “The Joneses” care descrie foarte bine acest comportament. În acest film, o familie perfectă cu o casa perfectă, cu copii şi lucruri perfecte se mută într-un orăşel. Totul este luxos. Şi vecinii încep să facă totul ca ei. În final, unul dintre eroi s-a lăsat purtat de val în compararea sa şi a familiei sale cu acel etalon, încât s-a sinucis când a înţeles că nu are cum să ajungă la nivelul lor oricât s-ar chinui.
Acest scenariu de film arată cât de periculoasă poate fi aceasta imitaţie. Nu ştiu cât de reale sunt astfel de situaţii, dar o stima de sine scăzută şi senzaţia că eşti cel mai mare ratat, îţi sunt garantate. Întotdeauna se va găsi acea persoană, care este mai bună ca tine la ceva.
Vă faceţi griji pentru lucruri şi evenimente care nu s-au întâmplat încă
Este unul dintre cele mai răspândite motive pentru care o mulţime de idei minunate nu vor prinde contur. Pentru că stăpânilor le este frică să greşească. Şi dacă?! Apar o mulţime de pretexte închipuite înaintea tânărului antreprenor. Din aceste motive nu se creează familii, perechile nu se menţin şi nu apar copii.
Nu vreau să par cinică, dar la urma urmei toţi vom muri. Atunci, de ce să ratăm atâtea momente minunate în unica noastră viaţa din cauza fricii de anumite lucruri care pot nici să nu se întâmple?
Vă încărcaţi cu probleme
Să eviţi problemele este rău, dar nici supraîncărcarea cu ele nu este foarte utilă. Dacă aveţi talentul de a face din ţânţar armăsar, atunci acest punct este dedicat vouă. Toţi se confruntă cu probleme. Mici sau mari, urgente sau nu. Dacă vă veţi plânge de orice, chiar şi cea mai mică problemă vi se va părea imposibil de rezolvat.
Încetaţi să mai faceţi asta şi cereţi ajutor. Împărţiţi problema pe componente şi aceasta nu va mai părea atât de grea. Nu încercaţi să rezolvaţi mai multe probleme deodată. Creaţi o listă de priorităţi şi rezolvaţi problemele câte una pe măsură ce apar.
Faceţi lucruri care nu vă plac
Nu vă voi reţine mult la acest punct, pentru că este evident. Este greu să fii fericit, în timp ce faci ceea ce nu îţi place.
Continuaţi relaţii care s-au epuizat demult
Este prostesc să stai alături de cineva pe care nu-l mai iubeşti. Să-i rămâi alături, numai din cauza sentimentului de vinovăţie şi milă este de două ori mai prostesc. Oricat de bine ai ascunde asta, cel de alături oricum simte că atitudinea faţă de el s-a schimbat. Şi să recunoaşteţi asta vă va epuiza. Cei mai talentaţi parteneri încă pot să-ti cultive sentimentul de vinovăţie, din care cauză nu îl vei putea părăsi niciodată.
Rămânând în acest fel de relaţie vă privaţi de şansa de a găsi o nouă dragoste şi de a începe o nouă viaţă. Este ca şi cum ai fi blocat într-un trecut negativ, fără nici un viitor. Ideea “Devii răspunzător de-a pururi pentru ceea ce ai îmblânzit” este potrivită numai pentru animalele de companie. În privinţa omului, această stare nu mai este dragoste, ci afecţiune. Nu trebuie încurcate aceste două sentimente. De afecţiune trebuie să te descotoroseşti.
Această regulă se aplică şi în cazul prietenilor. Oricat de trist ar suna, oamenii se schimbă şi usor usor legăturile slăbesc şi cu timpul se rup de tot. Să le menţii numai pentru că sunteţi prieteni este la fel de aiurea ca atunci cand ramai cu persoana pe care nu o iubeşti. Acest fel de prieteni nu vă vor preţui şi asculta.
Aţi avut nişte relaţii minunate, dar care s-au încheiat. Este timpul să mergeţi mai departe.
Încercaţi să schimbaţi oamenii care vă înconjoară
Este greu să te schimbi. Şi mai dificil este să-I schimbi pe cei din jur. Mai ales când încerci să-i modelezi. Orice persoană, care are stima de sine, măcar în faza de incubare, se va împotrivi cu ardoare (cu agresivitate chiar) acestui act de violenţă împotriva personalităţii sale.
Puteţi să vă petreceţi mult timp schimbând obiceiurile proaste ale jumătăţii voastre. În concluzie, el sau ea vor pleca de la voi schimbaţi şi îmbunătăţiţi, la cei care îi vor aprecia aşa cum sunt. La finalul acestei poveşti va fi o singură persoană nefericită – voi.
Oamenii se schimbă numai din propria voinţă. Din această cauză, singurul lucru pe care puteţi să-l faceţi este să daţi un exemplu propriu. Şi dacă vă va reuşi asta, veţi putea crea o nouă mişcare ce va schimba nu numai oamenii care vă înconjoară, ci chiar şi lumea întreagă.
Încercaţi să le faceţi la toţi pe plac
Este unul din cele mai ingrate lucruri. Este imposibil să-i mulţumeşti pe toţi. Dacă le plăceţi tuturor, înseamnă că, cel mai probabil, sunteţi o persoană mediocră, fără opinie proprie. Una este să-ţi ţii limba in frau în fata rudelor şi a şefilor şi alta e să încerci să le fii plăcut tuturor. În goană după “să mă fac la toţi plăcut” nici nu veţi observa când propriul “Eu” se va dilua în valul de dorinţe şi preferinţe străine. În final veţi căpăta o nevroză şi complexul de inferioritate.
Trebuie să trăiţi propria viaţă şi nu dorinţele străine.
Vă ataşaţi de scopuri/lucruri/statuturi/oameni
În această lume nimic nu este permanent. Totul se scurge, totul se schimbă, inclusiv voi. Scopurile voastre, pe care vi le-aţi pus la începutul anului pot să nu mai fie actuale până la finalul lui. Persoana de care erai îndrăgostit la nebunie şi cu care aţi jurat să trăiţi “şi la bine şi la rău, până când moartea vă va despărţi” poate să nu fie prinţul pe calul alb, prietenii pot să trădeze, iar copiii să nu crească aşa cum v-aţi imaginat. Oamenii se schimbă, banii îşi pierd valoarea, serviciul poate să te plictisească – nu trebuie să te fixezi de scopurile puse mai demult, de oameni şi de lucruri. Fiţi flexibili şi deschişi şi atunci lumea vă va răspunde şi vă va trimite câteva idei/oameni exact în momentul când vă aşteptaţi cel mai puţin.
Cred că fiecare va găsi măcar un punct în această listă pe care îl face zi de zi, uneori cu o insistenţă aparte. Posibil, oamenii permanent fericiţi nu există, dar măcar putem să încercăm să fim aşa pentru o zi… două… poate chiar pentru o săptămână. Şi poate această stare de fericire vă deveni unul din obiceiurile noastre bune.
Nu va agatati, nu va opriti si niciodata nu cedati.
- Facebook0
- LinkedIn0
- Facebook Messenger
- Total: 0
. Gandurile se materializeaza. Constiinta noastra- este tot. Devii ceea ce crezi, ce gandesti. Daca vorbesti sau actionezi cu ganduri rele, ele te vor urmari. Daca vorbesti sau actionezi cu intentii pure, urmate de fericire, te vor urma. Pentru a trai corect, va trebui sa completezi creierul cu ganduri „corecte”. Gandirea dreapta iti va da tot ce doresti, gandirea gresita – numai rau, care in cele din urma te vor distruge. Toate actiunele apar din gandire. Daca gandirea se va schimba, oare actiunile vor ramane neschimbate? (Siddhartha Gautama)
Lipseste un aspect important. Viciul. Viciile au multe aspecte si ajung sa guverneze vieti mai subtil decat am vrea sa credem. Cu ajutorul lor ne blocam printe anumiti prieteni, locuri si atasamentul este la ordinea zilei. Mai grav sau mai putin grav. Liberul arbitru nu mai funtioneaza corect…Amanarile incep cu o pauza de o tigara.. In lipsa cafelei de dimineata stai moracanos si eviti o discutie sau o actiune.. si asa mai departe…Sau: cand vrei sa te lasi de un viciu..se resimt mai toate caile spre nefericire de mai sus… Trebuie sa fii cu adevarat puternic… sau un umor destept 🙂